Guvernul Republicii Moldova
A A A

Fondul de Investiţii Sociale din Moldova a inaugurat grădinița din satul Balatina, raionul Glodeni, renovată din fonduri alocate de Guvernul României şi cel al Germaniei

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, împreună cu Directorul Executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Mircea Eșanu, au participat la inaugurarea grădiniței-creșă nr 2. din satul Balatina, raionul Glodeni. La eveniment au fost prezenți și Consulul General al României la Bălți, Mihail Baciu, Președintele Consiliului Raional Glodeni, Ion Leucă, Primarul satului Balatina, Dumitru Iațuc, părinţi, copii şi angajaţi ai instituţiei preşcolare.

 

 

În premieră, pentru renovarea grădiniţei din Balatina s-a folosit o formulă inovativă de finanţare. Instituţia preşcolară a fost renovată atât cu fonduri din grantul alocat de Guvernul României, cât şi din cele alocate de Guvernul Germaniei, prin intermediul băncii germane KfW. Ambele proiecte sunt gestionate de FISM.

 

 

Ambasadorul României, Daniel Ioniță: „România a fost, este și va fi aproape de R. Moldova. Prin tot ceea ce facem, împreună cu autorităţile din RM, dorim să contribuim la îmbunătăţirea condiţiilor dvs. de viaţă, a cetăţenilor care locuiţi aici. Inaugurarea unei grădiniţe, care a putut fi posibilă printr-o contribuţie atât din partea Germaniei, cât şi din partea României, transmite un mesaj important pentru viitor. Iar viitorul este dat de copiii noştri. Dacă reuşim să le asigurăm o educaţie potrivită copiilor noştri, tuturor le va fi bine. Ne dorim ca acest program de succes să continue pe viitor astfel încât și mai mulți copii să se bucure de grădinițe moderne și condiții cât mai bune”.

 

 

Mircea Eşanu, directorul FISM, a mulțumit partenerilor externi, Guvernului României și Guvernului German, autorităților locale și celorlalți parteneri pentru aportul adus la renovarea grădinițelor. „Pentru FISM, grădinița din satul Balatina este un dublu succes. Noi am gestionat atât fondul oferit de Guvernul României, cât și cel oferit de Guvernul Germaniei. Pentru noi este un exemplu de lucru făcut cap-coadă. Pentru comunitatea locală, o grădiniță funcțională, nu înseamnă doar siguranța copiilor, locuri de muncă pentru educatori, ci și o posibilitate pentru părinți de a se angaja în câmpul de muncă”.

 

În prezent, grădinița din satul Balatina este frecventată de 94 de copii. Din grantul românesc, la grădiniță a fost schimbat acoperișul și au fost schimbate streașina, iar din grantul german au fost efectuate reparații capitale ce au inclus lucrări de renovare interioare și exterioare, izolarea termică a clădirii, construcția sistemului de alimentare cu apă, a celui de canalizare, construcţia şi amenajarea blocurilor sanitare, instalarea sistemului de încălzire. Valoarea totală a investiţiilor alocate de Guvernul României, Guvernul Germaniei şi autorităţile locale depăşeşte 1.400.000 lei.

 

 

 

Informaţii despre proiect

Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova Guvernul României a alocat 23 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, din care au fost renovate 832 de grădiniţe. În anul 2016, Guvernul României a mai alocat 3 milioane de euro, bani din care vor fi renovate încă 85 de grădiniţe.

 

Fondurile din partea Germaniei sunt alocate în cadrul proiectului „Infrastructură socială și eficiență energetică”, implementat de FISM, cu sprijinul Băncii germane KfW. Anterior, în cadrul aceluiaşi proiect, FISM a implementat 89 de subproiecte de infrastructură socială cu utilizarea tehnologiilor energo-eficiente.

 

FISM este o instituție creată cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea Republicii Moldova prin gestionarea asistenței externe.

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda