
La invitația autorităților locale, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, însoțit de Directorul Executiv FISM, Mircea Eșanu au întreprins o vizită de lucru la grădinița din satul Dubăsarii Vechi (r. Criuleni), renovată prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”.

Vechea grădiniță din s. Dubăsarii Vechi a fost amenajată în anul 1965 în incinta conacului boieresc al lui Nicolae Donici, construit încă în secolul XIX. Spațiul grădiniței însă nu permitea instituționalizarea tuturor copiilor de vârstă preșcolară din localitate. Astfel, în anul 2014, primăria din s. Dubăsarii Vechi s-a adresat la FISM cu solicitarea executării unui volum de lucrări de reparație a unei clădiri adiacente și adaptarea acesteia pentru nevoile instituției de învățământ.

Proiectul a demarat în luna ianuarie 2017. Pe parcursul implementării subproiectului din sursa RO a fost schimbat acoperișul, a fost termoizolată clădirea grădiniței, au fost construite și instalate sistemele de ventilare, de încălzire, de aprovizionare cu apă și canalizare, au fost schimbate și instalate uși și geamuri noi, s-au făcut lucrări de reparație pe interior și exterior. Grădinița a fost dotată cu mobilier, curtea instituției a fost pavată.



Costul total al lucrărilor efectuate la grădinița ”Romanița” din s. Dubăsarii vechi este de 1 252 336 MDL, dintre care, în cadrul Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova s-au alocat 1 013 838 MDL; contribuția comunității fiind de 238 498 MDL.

În rezultatul implementării proiectului, au mai fost deschise două grupe de copii, cu o capacitate de circa 50 de persoane. În prezent, grădinița este frecventată de 283 de copii. Toții copiii din satul Dubăsarii Vechi, cu vârsta de la 3 ani, sunt instituționalizați.

În ajunul sărbătorilor de iarnă, copiii de la grădinița din satul Dubăsarii Vechi au primit în dar din partea Ambasadei României în Republica Moldova un brad, pe care l-au împodobit împreună cu Ambasadorul, Daniel Ioniță.

