
La data de 31 mai, a avut loc ședința Consiliului Instituției publice „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” (FISM), prezidat de Secretarul general al Guvernului, Lilia Palii.

Agenda a inclus examinarea unui șir de subiecte ce vizează activitatea operațională a instituției, proiectele în derulare, bugetul 2018, managementul resurselor umane și raportul de audit pentru anul 2018 (sursa KfW, faza II, grant acordat de Banca Germană pentru Dezvoltare).
Membrii consiliului au evocat aprecierea pentru realizările FISM în domeniul infrastructurii sociale și implementarea eficientă a programelor asistenței de dezvoltare oferită de partenerii externi.
Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM) a fost creat în anul 1997 cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la implementarea Strategiilor Naționale de Dezvoltare în Moldova prin împuternicirea comunităţilor sărace şi a instituţiilor lor în gestionarea necesităţilor prioritare de dezvoltare.

