Guvernul Republicii Moldova
A A A

A fost inaugurat un centru de zi pentru persoanele în etate realizat cu suportul FISM și KfW

Vineri, 20 noiembrie 2015, în satul Mihăileni, raionul Rîşcani a avut loc inaugurarea Centrului de zi pentru persoane în etate, instituţie reabilitată în cadrul proiectului „Infrastructură socială şi eficienţă energetică”, implementat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova cu sprijinul financiar al Băncii germane KfW.

 

La eveniment a participat Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Familiei, Mircea Buga, Tatiana Socolov, Director Departament dezvoltare comunitară și management programe FISM şi membri ai comunităţii.

 

Cu sprijinul financiar din partea Băncii germane KfW, prin intermediul FISM, clădirea Centrului a fost reparată capital. Lucrările au inclus schimbarea acoperişului, reparaţia în interior şi exterior, izolarea termică, schimbarea reţelelor inginereşti (apă, canalizare, sistem de încălzire, reţele electrice) şi amenajarea cazangeriei.

 

Vineri, 20 noiembrie 2015, în satul Mihăileni, raionul Rîşcani a avut loc inaugurarea Centrului de zi pentru persoane în...

Posted by Fondul de Investiții Sociale din Moldova on Saturday, 21 November 2015

 

Centrul de zi pentru persoane vârstnice oferă următoarele servicii: cantină socială, spălătorie, servicii de îngrijire la domiciliu, plasament temporar etc. De serviciile sociale ale acestei instituţii urmează să beneficieze zilnic circa 50 de persoane.

 

Valoarea totală a investiţiei este de peste 1,5 milioane de lei. Din ei, 828 de mii de lei au fost alocaţi de Banca germană KfW, iar 700 de mii reprezintă contribuţia comunităţii din Mihăileni.

 

În satul Mihăileni din raionul Rîşcani locuiesc circa 4300 de persoane, dintre care 1200 sunt în etate.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda